Navigare
GDPR > Articolul 77. Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere
Descarcă PDF

Articolul 77 GDPR. Dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere

(1) Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau judiciare, orice persoană vizată are dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere, în special în statul membru în care își are reședința obișnuită, în care se află locul său de muncă sau în care a avut loc presupusa încălcare, în cazul în care consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o vizează încalcă prezentul regulament.

(2) Autoritatea de supraveghere la care s-a depus plângerea informează reclamantul cu privire la evoluția și rezultatul plângerii, inclusiv posibilitatea de a exercita o cale de atac judiciară în temeiul articolului 78.

Conexiuni
Considerentele Orientările & Case Law Lasa un comentariu
Considerentele

(141) Orice persoană vizată ar trebui să aibă dreptul de a depune o plângere la o singură autoritate de supraveghere, în special în statul membru în care își are reședința obișnuită, precum și dreptul la o cale de atac eficientă în conformitate cu articolul 47 din cartă, în cazul în care persoana vizată consideră că drepturile sale în temeiul prezentului regulament sunt încălcate sau în cazul în care autoritatea de supraveghere nu reacționează la o plângere, respinge sau refuză parțial sau total o plângere sau nu acționează atunci când o astfel de acțiune este necesară pentru asigurarea protecției drepturilor persoanei vizate. Investigația în urma unei plângeri ar trebui să fie efectuată, sub control judiciar, în măsura în care este necesar, în funcție de caz. Autoritatea de supraveghere ar trebui să informeze persoana vizată cu privire la evoluția și soluționarea plângerii într-un termen rezonabil. În eventualitatea în care cazul necesită o investigare suplimentară sau coordonarea cu o altă autoritate de supraveghere, ar trebui să se furnizeze informații intermediare persoanei vizate. În vederea facilitării depunerii plângerilor, fiecare autoritate de supraveghere ar trebui să ia măsuri precum punerea la dispoziție a unui formular de depunere a plângerii, care să poată fi completat inclusiv în format electronic, fără a exclude alte mijloace de comunicare.

Orientările & Case Law Lasa un comentariu
[js-disqus]