Navigation
GDPR > Articolul 35. Evaluarea impactului asupra protecției datelor
Download PDF

Articolul 35 GDPR. Evaluarea impactului asupra protecției datelor

(1) Având în vedere natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, în cazul în care un tip de prelucrare, în special cel bazat pe utilizarea noilor tehnologii, este susceptibil să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul efectuează, înaintea prelucrării, o evaluare a impactului operațiunilor de prelucrare prevăzute asupra protecției datelor cu caracter personal. O evaluare unică poate aborda un set de operațiuni de prelucrare similare care prezintă riscuri ridicate similare.

ISO 27701

ISO/IEC 27701, adopted in 2019, added additional ISO/IEC 27002 guidance for PII processors.

Here is the relevant paragraph to articles 35(1) GDPR:

8.2.1 Customer agreement

Control

The organization should ensure, where relevant, that the contract to process PII addresses the organization’s role in providing assistance with the customer’s obligations (taking into account the nature of processing and the information available to the organization).

Implementation guidance

The contract between the organization and the customer should include the following wherever relevant, and depending on the customer’s role (PII controller or PII processor) (this list is neither definitive nor exhaustive):

[…]


to read the full text

Related

(2) La realizarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, operatorul solicită avizul responsabilului cu protecția datelor, dacă acesta a fost desemnat.

(3) Evaluarea impactului asupra protecției datelor menționată la alineatul (1) se impune mai ales în cazul:

(a) unei evaluări sistematice și cuprinzătoare a aspectelor personale referitoare la persoane fizice, care se bazează pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, și care stă la baza unor decizii care produc efecte juridice privind persoana fizică sau care o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;

(b) prelucrării pe scară largă a unor categorii speciale de date, menționată la articolul 9 alineatul (1), sau a unor date cu caracter personal privind condamnări penale și infracțiuni, menționată la articolul 10; sau

Related

(c) unei monitorizări sistematice pe scară largă a unei zone accesibile publicului.

(4) Autoritatea de supraveghere întocmește și publică o listă a tipurilor de operațiuni de prelucrare care fac obiectul cerinței de efectuare a unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, în conformitate cu alineatul (1). Autoritatea de supraveghere comunică aceste liste comitetului menționat la articolul 68.

Related

(5) Autoritatea de supraveghere poate, de asemenea, să stabilească și să pună la dispoziția publicului o listă a tipurilor de operațiuni de prelucrare pentru care nu este necesară o evaluare a impactului asupra protecției datelor. Autoritatea de supraveghere comunică aceste liste comitetului.

(6) Înainte de adoptarea listelor menționate la alineatele (4) și (5), autoritatea de supraveghere competentă aplică mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 63 în cazul în care aceste liste implică activități de prelucrare care presupun furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii către persoane vizate sau monitorizarea comportamentului acestora în mai multe state membre ori care pot afecta în mod substanțial libera circulație a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii.

Related

(7) Evaluarea conține cel puțin:

(a) o descriere sistematică a operațiunilor de prelucrare preconizate și a scopurilor prelucrării, inclusiv, după caz, interesul legitim urmărit de operator;

(b) o evaluare a necesității și proporționalității operațiunilor de prelucrare în legătură cu aceste scopuri;

(c) o evaluare a riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate menționate la alineatul (1); și

(d) măsurile preconizate în vederea abordării riscurilor, inclusiv garanțiile, măsurile de securitate și mecanismele menite să asigure protecția datelor cu caracter personal și să demonstreze conformitatea cu dispozițiile prezentului regulament, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate și ale altor persoane interesate.

(8) La evaluarea impactului operațiunilor de prelucrare efectuate de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori relevante, se are în vedere în mod corespunzător respectarea de către operatorii sau persoanele împuternicite respective a codurilor de conduită aprobate menționate la articolul 40, în special în vederea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor.

(9) Operatorul solicită, acolo unde este cazul, avizul persoanelor vizate sau al reprezentanților acestora privind prelucrarea prevăzută, fără a aduce atingere protecției intereselor comerciale sau publice ori securității operațiunilor de prelucrare.

ISO 27701

ISO/IEC 27701, adopted in 2019, added a requirement additional to ISO/IEC 27001, section 4.2.

Here is the relevant paragraph to article 35(9) GDPR:

5.2.2 Understanding the needs and expectations of interested parties

The organization shall include among its interested parties (see ISO/IEC 27001:2013, 4.2), those parties having interests or responsibilities associated with the processing of PII, including the PII principals.

[…]


to read the full text

(10) Atunci când prelucrarea în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) sau (e) are un temei juridic în dreptul Uniunii sau al unui stat membru sub incidența căruia intră operatorul, iar dreptul respectiv reglementează operațiunea de prelucrare specifică sau setul de operațiuni specifice în cauză și deja s-a efectuat o evaluare a impactului asupra protecției datelor ca parte a unei evaluări a impactului generale în contextul adoptării respectivului temei juridic, alineatele (1)-(7) nu se aplică, cu excepția cazului în care statele membre consideră că este necesară efectuarea unei astfel de evaluări înaintea desfășurării activităților de prelucrare.

Related

(11) Acolo unde este necesar, operatorul efectuează o analiză pentru a evalua dacă prelucrarea are loc în conformitate cu evaluarea impactului asupra protecției datelor, cel puțin atunci când are loc o modificare a riscului reprezentat de operațiunile de prelucrare.

ISO 27701 Recitals Guidelines & Case Law Leave a comment
ISO 27701

ISO/IEC 27701, adopted in 2019, added additional ISO/IEC 27002 guidance for PII controllers.

Here is the relevant paragraph to article 35 GDPR:

7.2.5 Privacy impact assessment

Control

The organization should assess the need for, and implement where appropriate, a privacy impact assessment whenever new processing of PII or changes to existing processing of PII is planned.

Implementation guidance

PII processing generates risks for PII principals. These risks should be assessed through a privacy impact assessment.

[…]


to read the full text

Recitals

(75) Riscul pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, prezentând grade diferite de probabilitate de materializare și de gravitate, poate fi rezultatul unei prelucrări a datelor cu caracter personal care ar putea genera prejudicii de natură fizică, materială sau morală, în special în cazurile în care: prelucrarea poate conduce la discriminare, furt sau fraudă a identității, pierdere financiară, compromiterea reputației, pierderea confidențialității datelor cu caracter personal protejate prin secret profesional, inversarea neautorizată a pseudonimizării sau la orice alt dezavantaj semnificativ de natură economică sau socială; persoanele vizate ar putea fi private de drepturile și libertățile lor sau împiedicate să-și exercite controlul asupra datelor lor cu caracter personal; datele cu caracter personal prelucrate sunt date care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, religia sau convingerile filozofice, apartenența sindicală; sunt prelucrate date genetice, date privind sănătatea sau date privind viața sexuală sau privind condamnările penale și infracțiunile sau măsurile de securitate conexe; sunt evaluate aspecte de natură personală, în special analizarea sau previzionarea unor aspecte privind randamentul la locul de muncă, situația economică, starea de sănătate, preferințele sau interesele personale, fiabilitatea sau comportamentul, locația sau deplasările, în scopul de a se crea sau de a se utiliza profiluri personale; sunt prelucrate date cu caracter personal ale unor persoane vulnerabile, în special ale unor copii; sau prelucrarea implică un volum mare de date cu caracter personal și afectează un număr larg de persoane vizate.

(84) Pentru a favoriza respectarea dispozițiilor prezentului regulament în cazurile în care operațiunile de prelucrare sunt susceptibile să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul ar trebui să fie responsabil de efectuarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, care să estimeze, în special, originea, natura, specificitatea și gravitatea acestui risc. Rezultatul evaluării ar trebui luat în considerare la stabilirea măsurilor adecvate care trebuie luate pentru a demonstra că prelucrarea datelor cu caracter personal respectă prezentul regulament. În cazul în care o evaluare a impactului asupra protecției datelor arată că operațiunile de prelucrare implică un risc ridicat, pe care operatorul nu îl poate atenua prin măsuri adecvate sub aspectul tehnologiei disponibile și al costurilor implementării, ar trebui să aibă loc o consultare a autorității de supraveghere înainte de prelucrare.

(89) Directiva 95/46/CE a prevăzut o obligație generală de a notifica prelucrarea datelor cu caracter personal autorităților de supraveghere. Cu toate că obligația respectivă generează sarcini administrative și financiare, aceasta nu a contribuit întotdeauna la îmbunătățirea protecției datelor cu caracter personal. Prin urmare, astfel de obligații de notificare generală nediferențiată ar trebui să fie abrogate și înlocuite cu proceduri și mecanisme eficace care să pună accentul, în schimb, pe acele tipuri de operațiuni de prelucrare susceptibile să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice prin însăși natura lor, prin domeniul lor de aplicare, prin contextul și prin scopurile lor. Astfel de tipuri de operațiuni de prelucrare pot fi cele care presupun, în special, utilizarea unor noi tehnologii sau care reprezintă un nou tip de operațiuni, pentru care nicio evaluare a impactului asupra protecției datelor nu a fost efectuată anterior de către operator ori care devin necesare dată fiind perioada de timp care s-a scurs de la prelucrarea inițială.

(90) În astfel de cazuri, operatorul ar trebui să efectueze, înainte de prelucrare, o evaluare a impactului asupra protecției datelor, în scopul evaluării gradului specific de probabilitate a materializării riscului ridicat și gravitatea acestuia, având în vedere natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și sursele riscului. Respectiva evaluare a impactului ar trebui să includă, în special, măsurile, garanțiile și mecanismele avute în vedere pentru atenuarea riscului respectiv, pentru asigurarea protecției datelor cu caracter personal și pentru demonstrarea conformității cu prezentul regulament.

(91) Aceasta ar trebui să se aplice, în special, operațiunilor de prelucrare la scară largă, care au drept obiectiv prelucrarea unui volum considerabil de date cu caracter personal la nivel regional, național sau supranațional, care ar putea afecta un număr mare de persoane vizate și care sunt susceptibile de a genera un risc ridicat, de exemplu, din cauza sensibilității lor, în cazul în care, în conformitate cu nivelul atins al cunoștințelor tehnologice, se folosește la scară largă o tehnologie nouă, precum și altor operațiuni de prelucrare care generează un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, în special în cazul în care operațiunile respective limitează capacitatea persoanelor vizate de a-și exercita drepturile. Ar trebui efectuată o evaluare a impactului asupra protecției datelor și în situațiile în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopul luării de decizii care vizează anumite persoane fizice în urma unei evaluări sistematice și cuprinzătoare a aspectelor personale referitoare la persoane fizice, pe baza creării de profiluri pentru datele respective, sau în urma prelucrării unor categorii speciale de date cu caracter personal, a unor date biometrice sau a unor date privind condamnările penale și infracțiunile sau măsurile de securitate conexe. Este la fel de necesară o evaluare a impactului asupra protecției datelor pentru monitorizarea la scară largă a zonelor accesibile publicului, mai ales în cazul utilizării dispozitivelor optoelectronice sau pentru orice alte operațiuni în cazul în care autoritatea de supraveghere competentă consideră că prelucrarea este susceptibilă de a genera un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, în special deoarece acestea împiedică persoanele vizate să exercite un drept sau să utilizeze un serviciu ori un contract, sau deoarece acestea sunt efectuate în mod sistematic la scară largă. Prelucrarea datelor cu caracter personal nu ar trebui considerată a fi la scară largă în cazul în care prelucrarea se referă la date cu caracter personal de la pacienți sau clienți de către un anumit medic, un alt profesionist în domeniul sănătății sau un avocat. În aceste cazuri, o evaluare a impactului asupra protecției datelor nu ar trebui să fie obligatorie.

(92) În unele circumstanțe ar putea fi rezonabil și util din punct de vedere economic ca o evaluare a impactului asupra protecției datelor să aibă o perspectivă mai extinsă decât cea a unui singur proiect, de exemplu în cazul în care autorități sau organisme publice intenționează să instituie o aplicație sau o platformă de prelucrare comună sau în cazul în care mai mulți operatori preconizează să introducă o aplicație comună sau un mediu de prelucrare comun în cadrul unui sector sau segment industrial sau pentru o activitate orizontală utilizată la scară largă.

(93) În contextul adoptării legislației naționale pe care se bazează îndeplinirea sarcinilor autorității publice sau ale organismului public și care reglementează operațiunea sau seria de operațiuni de prelucrare în cauză, statele membre pot considera că este necesară efectuarea unei astfel de evaluări înaintea desfășurării activităților de prelucrare.

Guidelines & Case Law Leave a comment
[js-disqus]